Astăzi, în cadrul Colegiul de Studii Administrative și Fiscale, s-a desfășurat cu succes masa rotundă cu genericul „Dialogul intercultural în contextul multilingvismului contemporan”, un eveniment dedicat promovării diversității culturale, toleranței, dialogului și valorificării patrimoniului lingvistic și spiritual.
Activitatea a reunit elevi, cadre didactice și distinși invitați, oferind participanților oportunitatea de a descoperi frumusețea multiculturalității prin discursuri valoroase, momente artistice, poezie, dans tradițional și dramatizări în diferite limbi.
Adresăm sincere mulțumiri invitaților noștri de onoare:
???? Doamnei Kara Nadejda, doctor în științe filologice;
???? Domnului Alexandru Roman, profesor universitar, doctor habilitat în științe istorice;
???? reprezentanților Comunității Armene din Republica Moldova;
Mulțumiri speciale elevilor implicați, care au demonstrat talent, creativitate și dăruire prin momentele artistice prezentate: dansuri tradiționale, recitaluri poetice în limbile: ucraineană, bulgară, găgăuză, franceză și engleză, dramatizarea unui fragment din Romeo and Juliet de William Shakespeare.
Apreciem în mod deosebit efortul cadrelor didactice și al organizatorilor, care au contribuit cu profesionalism și dedicare la realizarea acestui eveniment de excepție.
Prin această activitate am demonstrat că diversitatea culturală și multilingvismul reprezintă punți autentice de comunicare, cooperare și respect reciproc.



























